Surah Ar-Room (The Romans)

Română

Surah Ar-Room (The Romans) - Aya count 60

الۤمۤ ﴿١﴾

1. Alif, Lam, Mim.(2)

(2) Vezi 2:1.


Arabic explanations of the Qur’an:

غُلِبَتِ ٱلرُّومُ ﴿٢﴾

2. Romanii au fost înfrânţi,(3)

(3) Această sură a fost revelată prin anii 615‑616, când Imperiul Bizantin a înregistrat o serie de înfrângeri în confruntarea cu Imperiul Persan. Aici se face aluzie la înfrângerile din perioada împăratului Heraclius (610‑641), care între anii 613‑622 a pierdut Siria, Palestina şi Ierusalimul (614‑615) şi Egiptul, apoi în perioada 623‑629 a recuperat teritoriile ocupate de Perşi. Ulterior, în perioada 635‑641, musulmanii vor cuceri de la Imperiul Bizantin Siria, Palestina, Mesopotamia şi Egiptul.


Arabic explanations of the Qur’an:

فِیۤ أَدۡنَى ٱلۡأَرۡضِ وَهُم مِّنۢ بَعۡدِ غَلَبِهِمۡ سَیَغۡلِبُونَ ﴿٣﴾

3. În pământul cel mai apropiat;(4) însă după înfrângerea lor, vor învinge ei,(5)

(4) Siria şi Palestina, aflate în vecinătatea Peninsulei Arabe, zona Imperiului Bizantin cea mai apropiată de Mekka. (5) Prevestirea că Imperiul Bizantin îi va înfrânge pe Perşi în mai puţin de zece ani s‑a confirmat, căci în urma bătăliilor din anii 622 (la Issos) şi 624 (anul în care şi mekkanii păgâni au fost înfrânţi la Badr), Heraclius a recuperat teritoriile ocupate de Perşi în perioada anterioară.


Arabic explanations of the Qur’an:

فِی بِضۡعِ سِنِینَۗ لِلَّهِ ٱلۡأَمۡرُ مِن قَبۡلُ وَمِنۢ بَعۡدُۚ وَیَوۡمَىِٕذࣲ یَفۡرَحُ ٱلۡمُؤۡمِنُونَ ﴿٤﴾

4. În câţiva ani(6). La Allah a fost hotărârea şi mai înainte şi după aceea(7); şi în ziua aceea se vor bucura dreptcredincioşii(8)

(6) Într‑un interval de trei‑nouă ani. (7) Şi înainte de înfrângerea Bizanţului şi după aceea. (8) Dreptcredincioşii musulmani se vor bucura în ziua înfrângerii Perşilor, aşa cum se bucuraseră mekkanii păgâni, favorabili Perşilor, în anul când Imperiul Persan a înfrânt Imperiul Bizantin.


Arabic explanations of the Qur’an:

بِنَصۡرِ ٱللَّهِۚ یَنصُرُ مَن یَشَاۤءُۖ وَهُوَ ٱلۡعَزِیزُ ٱلرَّحِیمُ ﴿٥﴾

5. De ajutorul lui Allah. El ajută cui voieşte El şi El este Cel Atotputernic [şi] Îndurător [Al‑’Aziz, Ar‑Rahim].


Arabic explanations of the Qur’an:

وَعۡدَ ٱللَّهِۖ لَا یُخۡلِفُ ٱللَّهُ وَعۡدَهُۥ وَلَـٰكِنَّ أَكۡثَرَ ٱلنَّاسِ لَا یَعۡلَمُونَ ﴿٦﴾

6. Aceasta este făgăduinţa lui Allah. Şi Allah nu‑Şi calcă făgăduinţa, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu.


Arabic explanations of the Qur’an:

یَعۡلَمُونَ ظَـٰهِرࣰا مِّنَ ٱلۡحَیَوٰةِ ٱلدُّنۡیَا وَهُمۡ عَنِ ٱلۡـَٔاخِرَةِ هُمۡ غَـٰفِلُونَ ﴿٧﴾

7. Ei cunosc ceea ce este văzut din viaţa aceasta, însă ei sunt neştiutori faţă de Viaţa de Apoi!(9)

(9) Ei cunosc lucrurile din această viaţă, dar nu ştiu lucrurile legate de Viaţa de Apoi.


Arabic explanations of the Qur’an:

أَوَلَمۡ یَتَفَكَّرُواْ فِیۤ أَنفُسِهِمۗ مَّا خَلَقَ ٱللَّهُ ٱلسَّمَـٰوَ ٰ⁠تِ وَٱلۡأَرۡضَ وَمَا بَیۡنَهُمَاۤ إِلَّا بِٱلۡحَقِّ وَأَجَلࣲ مُّسَمࣰّىۗ وَإِنَّ كَثِیرࣰا مِّنَ ٱلنَّاسِ بِلِقَاۤىِٕ رَبِّهِمۡ لَكَـٰفِرُونَ ﴿٨﴾

8. Oare nu s‑au gândit ei în însele sufletele lor(10) că Allah nu a creat cerurile şi pământul şi ceea ce este între ele decât întru adevăr şi pentru un termen hotărât? Însă mulţi dintre oameni nu cred în întâlnirea cu Domnul lor.

(10) Minunile din sufletul, trupul şi spiritul omului dovedesc că el este o făptură uimitoare. Oare este posibil ca această creaţie să fie destinată numai dispariţiei? Sau aceasta este o pregătire pentru o viaţă veşnică? Toate ştiinţele despre om conduc la o singură concluzie şi anume faptul că Viaţa de Apoi nu poate decât să existe. Tot astfel şi cerurile, pământul şi ceea ce se află între ele nu vor dura decât o perioadă limitată de timp şi în Ziua de Apoi vor sfârşi în mod inevitabil.


Arabic explanations of the Qur’an:

أَوَلَمۡ یَسِیرُواْ فِی ٱلۡأَرۡضِ فَیَنظُرُواْ كَیۡفَ كَانَ عَـٰقِبَةُ ٱلَّذِینَ مِن قَبۡلِهِمۡۚ كَانُوۤاْ أَشَدَّ مِنۡهُمۡ قُوَّةࣰ وَأَثَارُواْ ٱلۡأَرۡضَ وَعَمَرُوهَاۤ أَكۡثَرَ مِمَّا عَمَرُوهَا وَجَاۤءَتۡهُمۡ رُسُلُهُم بِٱلۡبَیِّنَـٰتِۖ فَمَا كَانَ ٱللَّهُ لِیَظۡلِمَهُمۡ وَلَـٰكِن كَانُوۤاْ أَنفُسَهُمۡ یَظۡلِمُونَ ﴿٩﴾

9. Oare n‑au purces ei pe pământ şi n‑au văzut ei cum a fost sfârşitul celor de dinainte de ei? [Aceia] au fost mai puternici decât ei, au scurmat pământul şi l‑au locuit(11) în număr mai mare decât îl locuiesc ei. Şi au venit la ei trimişii lor cu semnele limpezi. Şi Allah nu i‑a nedreptăţit pe ei, ci numai ei s‑au nedreptăţit pe ei înşişi.

(11) Cultivând şi construind pe el.


Arabic explanations of the Qur’an:

ثُمَّ كَانَ عَـٰقِبَةَ ٱلَّذِینَ أَسَـٰۤـُٔواْ ٱلسُّوۤأَىٰۤ أَن كَذَّبُواْ بِـَٔایَـٰتِ ٱللَّهِ وَكَانُواْ بِهَا یَسۡتَهۡزِءُونَ ﴿١٠﴾

10. Apoi a fost rău sfârşitul celor care au săvârşit rău, fiindcă ei au tăgăduit semnele lui Allah şi le‑au luat pe ele în derâdere.


Arabic explanations of the Qur’an:

ٱللَّهُ یَبۡدَؤُاْ ٱلۡخَلۡقَ ثُمَّ یُعِیدُهُۥ ثُمَّ إِلَیۡهِ تُرۡجَعُونَ ﴿١١﴾

11. Allah creează făptura, apoi o face din nou(12), apoi la El veţi fi aduşi înapoi.

(12) După moarte, prin înviere.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَیَوۡمَ تَقُومُ ٱلسَّاعَةُ یُبۡلِسُ ٱلۡمُجۡرِمُونَ ﴿١٢﴾

12. În Ziua când va veni Ceasul, nelegiuiţii vor fi deznădăjduiţi


Arabic explanations of the Qur’an:

وَلَمۡ یَكُن لَّهُم مِّن شُرَكَاۤىِٕهِمۡ شُفَعَـٰۤؤُاْ وَكَانُواْ بِشُرَكَاۤىِٕهِمۡ كَـٰفِرِینَ ﴿١٣﴾

13. Şi nu vor avea dintre asociaţii lor mijlocitori(13) şi se vor lepăda de asociaţii lor(14).

(13) Care să‑i apere pe ei, aşa cum au pretins.(14) Înţelegând adevărata situaţie.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَیَوۡمَ تَقُومُ ٱلسَّاعَةُ یَوۡمَىِٕذࣲ یَتَفَرَّقُونَ ﴿١٤﴾

14. În Ziua când va veni Ceasul, în Ziua aceea se vor despărţi ei [unii de alţii].


Arabic explanations of the Qur’an:

فَأَمَّا ٱلَّذِینَ ءَامَنُواْ وَعَمِلُواْ ٱلصَّـٰلِحَـٰتِ فَهُمۡ فِی رَوۡضَةࣲ یُحۡبَرُونَ ﴿١٥﴾

15. În ce‑i priveşte pe cei care au crezut şi au săvârşit fapte bune, ei se vor bucura într‑o Grădină(15),

(15) În Paradis.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَأَمَّا ٱلَّذِینَ كَفَرُواْ وَكَذَّبُواْ بِـَٔایَـٰتِنَا وَلِقَاۤىِٕ ٱلۡـَٔاخِرَةِ فَأُوْلَـٰۤىِٕكَ فِی ٱلۡعَذَابِ مُحۡضَرُونَ ﴿١٦﴾

16. Iar în ce‑i priveşte pe cei care nu au crezut şi au socotit semnele Noastre ca şi întâlnirea cu Lumea de Apoi a fi minciuni, aceia vor fi aduşi la chin(16).

(16) Vor avea parte de pedeapsă veşnică.


Arabic explanations of the Qur’an:

فَسُبۡحَـٰنَ ٱللَّهِ حِینَ تُمۡسُونَ وَحِینَ تُصۡبِحُونَ ﴿١٧﴾

17. Aduceţi, aşadar, slavă lui Allah, când vine seara pentru voi şi când vă treziţi dimineaţa!(17)

(17) Îndeosebi seara şi dimineaţa.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَلَهُ ٱلۡحَمۡدُ فِی ٱلسَّمَـٰوَ ٰ⁠تِ وَٱلۡأَرۡضِ وَعَشِیࣰّا وَحِینَ تُظۡهِرُونَ ﴿١٨﴾

18. Slavă Lui în ceruri şi pre pământ – atât înainte de asfinţit, cât şi când sunteţi în mijlocul zilei!(18)

(18) Aduceţi‑I Lui laudă în permanenţă. Versetele 17 şi 18 se referă la timpul celor cinci rugăciuni zilnice: prin seară se are în vedere timpul rugăciunilor de asfinţit (Maghrib) şi de seară (‘Işa’), prin dimineaţă se are în vedere rugăciunea de dinainte de răsăritul soarelui (Fajr), iar prin mijlocul zilei se au în vedere rugăciunile de la amiază (Zuhr) şi de după‑amiază (‘Asr).


Arabic explanations of the Qur’an:

یُخۡرِجُ ٱلۡحَیَّ مِنَ ٱلۡمَیِّتِ وَیُخۡرِجُ ٱلۡمَیِّتَ مِنَ ٱلۡحَیِّ وَیُحۡیِ ٱلۡأَرۡضَ بَعۡدَ مَوۡتِهَاۚ وَكَذَ ٰ⁠لِكَ تُخۡرَجُونَ ﴿١٩﴾

19. El îl scoate pe cel viu din cel mort şi‑l scoate pe cel mort din cel viu. El dă viaţă pământului, după moartea lui(19). Şi tot astfel veţi fi şi voi scoşi(20).

(19) După ce a fost uscat. (20) Din mormintele voastre.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَمِنۡ ءَایَـٰتِهِۦۤ أَنۡ خَلَقَكُم مِّن تُرَابࣲ ثُمَّ إِذَاۤ أَنتُم بَشَرࣱ تَنتَشِرُونَ ﴿٢٠﴾

20. Printre semnele Lui(21) [este acela] că El v‑a creat pe voi din ţărână(22) şi apoi iată‑vă pe voi oameni care v‑aţi răspândit [pe pământ].

(21) Printre dovezile puterii Lui. (22) Este vorba de Adam.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَمِنۡ ءَایَـٰتِهِۦۤ أَنۡ خَلَقَ لَكُم مِّنۡ أَنفُسِكُمۡ أَزۡوَ ٰ⁠جࣰا لِّتَسۡكُنُوۤاْ إِلَیۡهَا وَجَعَلَ بَیۡنَكُم مَّوَدَّةࣰ وَرَحۡمَةًۚ إِنَّ فِی ذَ ٰ⁠لِكَ لَـَٔایَـٰتࣲ لِّقَوۡمࣲ یَتَفَكَّرُونَ ﴿٢١﴾

21. Şi printre semnele Lui [este acela] că El v‑a creat din voi înşivă(23) soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc.

(23) Din specia voastră.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَمِنۡ ءَایَـٰتِهِۦ خَلۡقُ ٱلسَّمَـٰوَ ٰ⁠تِ وَٱلۡأَرۡضِ وَٱخۡتِلَـٰفُ أَلۡسِنَتِكُمۡ وَأَلۡوَ ٰ⁠نِكُمۡۚ إِنَّ فِی ذَ ٰ⁠لِكَ لَـَٔایَـٰتࣲ لِّلۡعَـٰلِمِینَ ﴿٢٢﴾

22. Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Întru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu(24).

(24) Cei care au ştiinţă, învăţătură.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَمِنۡ ءَایَـٰتِهِۦ مَنَامُكُم بِٱلَّیۡلِ وَٱلنَّهَارِ وَٱبۡتِغَاۤؤُكُم مِّن فَضۡلِهِۦۤۚ إِنَّ فِی ذَ ٰ⁠لِكَ لَـَٔایَـٰتࣲ لِّقَوۡمࣲ یَسۡمَعُونَ ﴿٢٣﴾

23. Şi printre semnele Lui sunt somnul vostru în timpul nopţii şi în timpul zilei şi căutarea de către voi a harului Său. Întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care aud.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَمِنۡ ءَایَـٰتِهِۦ یُرِیكُمُ ٱلۡبَرۡقَ خَوۡفࣰا وَطَمَعࣰا وَیُنَزِّلُ مِنَ ٱلسَّمَاۤءِ مَاۤءࣰ فَیُحۡیِۦ بِهِ ٱلۡأَرۡضَ بَعۡدَ مَوۡتِهَاۤۚ إِنَّ فِی ذَ ٰ⁠لِكَ لَـَٔایَـٰتࣲ لِّقَوۡمࣲ یَعۡقِلُونَ ﴿٢٤﴾

24. Şi printre semnele Lui este [acela] că El vă arată vouă fulgerul, cu teamă [de trăsnet] şi cu nădejde [în ploaie], şi că pogoară apă din cer, cu care învie pământul, după moartea lui(25). Întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care pricep.

(25) După ce a fost uscat.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَمِنۡ ءَایَـٰتِهِۦۤ أَن تَقُومَ ٱلسَّمَاۤءُ وَٱلۡأَرۡضُ بِأَمۡرِهِۦۚ ثُمَّ إِذَا دَعَاكُمۡ دَعۡوَةࣰ مِّنَ ٱلۡأَرۡضِ إِذَاۤ أَنتُمۡ تَخۡرُجُونَ ﴿٢٥﴾

25. Şi printre semnele Lui este [acela] că cerul şi pământul există prin porunca Sa,(26) iar dacă vă va chema pe voi cu o chemare(27), veţi ieşi voi din pământ(28).

(26) Cerul şi pământul sunt şi rămân aşa cum sunt prin voinţa Sa. (27) Sunetul de trâmbiţă. (28) Din mormintele voastre.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَلَهُۥ مَن فِی ٱلسَّمَـٰوَ ٰ⁠تِ وَٱلۡأَرۡضِۖ كُلࣱّ لَّهُۥ قَـٰنِتُونَ ﴿٢٦﴾

26. Ai Lui sunt cei din ceruri şi de pre pământ şi toţi Îi sunt Lui supuşi.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَهُوَ ٱلَّذِی یَبۡدَؤُاْ ٱلۡخَلۡقَ ثُمَّ یُعِیدُهُۥ وَهُوَ أَهۡوَنُ عَلَیۡهِۚ وَلَهُ ٱلۡمَثَلُ ٱلۡأَعۡلَىٰ فِی ٱلسَّمَـٰوَ ٰ⁠تِ وَٱلۡأَرۡضِۚ وَهُوَ ٱلۡعَزِیزُ ٱلۡحَكِیمُ ﴿٢٧﴾

27. El este Cel care creează prima oară făpturile şi apoi le face din nou(29) – şi aceasta este şi mai uşor pentru El(30) – şi a Lui este pilda cea mai înaltă(31) din ceruri şi de pre pământ şi El este Atotputernic [şi] Înţelept [Al‑’Aziz, Al‑Hakim].

(29) În Ziua Învierii. (30) Decât crearea prima oară. (31) Adică perfecţiunea.


Arabic explanations of the Qur’an:

ضَرَبَ لَكُم مَّثَلࣰا مِّنۡ أَنفُسِكُمۡۖ هَل لَّكُم مِّن مَّا مَلَكَتۡ أَیۡمَـٰنُكُم مِّن شُرَكَاۤءَ فِی مَا رَزَقۡنَـٰكُمۡ فَأَنتُمۡ فِیهِ سَوَاۤءࣱ تَخَافُونَهُمۡ كَخِیفَتِكُمۡ أَنفُسَكُمۡۚ كَذَ ٰ⁠لِكَ نُفَصِّلُ ٱلۡـَٔایَـٰتِ لِقَوۡمࣲ یَعۡقِلُونَ ﴿٢٨﴾

28. El vă va face vouă pildă din voi înşivă:(32) Aveţi voi dintre cei pe care‑i stăpânesc mâinile voastre drepte(33) asociaţi la cele cu care v‑am înzestrat pe voi şi sunteţi voi întru aceasta de o seamă cu ei? Vă temeţi de ei aşa cum este teama voastră de voi înşivă?(34) Astfel tâlcuim Noi semnele pentru un neam [de oameni] care pricep.

(32) Vă face vouă pildă din lucrurile care vă sunt cele mai aproape şi cele mai limpezi. (33) Dintre robii voştri. (34) La fel cum vă temeţi de semenii voştri liberi.


Arabic explanations of the Qur’an:

بَلِ ٱتَّبَعَ ٱلَّذِینَ ظَلَمُوۤاْ أَهۡوَاۤءَهُم بِغَیۡرِ عِلۡمࣲۖ فَمَن یَهۡدِی مَنۡ أَضَلَّ ٱللَّهُۖ وَمَا لَهُم مِّن نَّـٰصِرِینَ ﴿٢٩﴾

29. Ba aceia care sunt nelegiuiţi urmează poftele lor, fără de ştiinţă. Şi cine‑l poate călăuzi pe cel pe care Allah l‑a dus în rătăcire? Ei nu vor avea sprijinitori.


Arabic explanations of the Qur’an:

فَأَقِمۡ وَجۡهَكَ لِلدِّینِ حَنِیفࣰاۚ فِطۡرَتَ ٱللَّهِ ٱلَّتِی فَطَرَ ٱلنَّاسَ عَلَیۡهَاۚ لَا تَبۡدِیلَ لِخَلۡقِ ٱللَّهِۚ ذَ ٰ⁠لِكَ ٱلدِّینُ ٱلۡقَیِّمُ وَلَـٰكِنَّ أَكۡثَرَ ٱلنَّاسِ لَا یَعۡلَمُونَ ﴿٣٠﴾

30. Ridică‑ţi faţa ta spre Religia cea adevărată!(35) Această [religie] este firea [creată de] Allah(36), după care El i‑a creat pe oameni. Nu există schimbare în creaţia lui Allah.(37) Aceasta este Religia cea dreaptă, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu.

(35) Îndreaptă te cu toată fiinţa ta către religia monoteistă a Islamului. (36) Ea reprezintă religia care se potriveşte cu natura omului şi după care Allah l a creat pe om şi prin urmare împlineşte fericirea şi demnitatea lor. (37) Nu poate nimeni să schimbe Religia lui Allah.


Arabic explanations of the Qur’an:

۞ مُنِیبِینَ إِلَیۡهِ وَٱتَّقُوهُ وَأَقِیمُواْ ٱلصَّلَوٰةَ وَلَا تَكُونُواْ مِنَ ٱلۡمُشۡرِكِینَ ﴿٣١﴾

31. Întoarceţi‑vă la El căindu‑vă! Fiţi cu frică de El şi împliniţi Rugăciunea [As‑Salat] şi nu fiţi dintre politeişti,


Arabic explanations of the Qur’an:

مِنَ ٱلَّذِینَ فَرَّقُواْ دِینَهُمۡ وَكَانُواْ شِیَعࣰاۖ كُلُّ حِزۡبِۭ بِمَا لَدَیۡهِمۡ فَرِحُونَ ﴿٣٢﴾

32. Dintre cei care au divizat religia lor şi au devenit secte, fiecare ceată bucurându‑se pentru ceea ce are ea!


Arabic explanations of the Qur’an:

وَإِذَا مَسَّ ٱلنَّاسَ ضُرࣱّ دَعَوۡاْ رَبَّهُم مُّنِیبِینَ إِلَیۡهِ ثُمَّ إِذَاۤ أَذَاقَهُم مِّنۡهُ رَحۡمَةً إِذَا فَرِیقࣱ مِّنۡهُم بِرَبِّهِمۡ یُشۡرِكُونَ ﴿٣٣﴾

33. Dacă‑i atinge pe oameni un rău, atunci Îl cheamă ei pe Domnul lor, întorcându‑se căiţi către El. Apoi, după ce le dă să guste îndurarea Sa(38), iată‑i pe o parte dintre ei cum Îi fac Domnului lor asociaţi,

(38) Scăpându‑i de încercarea prin care trec.


Arabic explanations of the Qur’an:

لِیَكۡفُرُواْ بِمَاۤ ءَاتَیۡنَـٰهُمۡۚ فَتَمَتَّعُواْ فَسَوۡفَ تَعۡلَمُونَ ﴿٣٤﴾

34. Fiind nemulţumitori faţă de ceea ce Noi le‑am dat. „Bucuraţi‑vă voi, dar în curând voi veţi şti!...”


Arabic explanations of the Qur’an:

أَمۡ أَنزَلۡنَا عَلَیۡهِمۡ سُلۡطَـٰنࣰا فَهُوَ یَتَكَلَّمُ بِمَا كَانُواْ بِهِۦ یُشۡرِكُونَ ﴿٣٥﴾

35. Sau le‑am trimis Noi vreo dovadă care vorbeşte despre ceea ce ei I‑au făcut Lui ca asociaţi?(39)

(39) Răspunsul subînţeles este: Nu le‑am trimis aşa ceva!


Arabic explanations of the Qur’an:

وَإِذَاۤ أَذَقۡنَا ٱلنَّاسَ رَحۡمَةࣰ فَرِحُواْ بِهَاۖ وَإِن تُصِبۡهُمۡ سَیِّئَةُۢ بِمَا قَدَّمَتۡ أَیۡدِیهِمۡ إِذَا هُمۡ یَقۡنَطُونَ ﴿٣٦﴾

36. Când le dăm Noi oamenilor să guste îndurarea(40), atunci se bucură de ea(41), însă când îi loveşte pe ei vreun rău pentru ceea ce au săvârşit mâinile lor mai înainte(42), atunci iată‑i pe ei cum deznădăjduiesc.

(40) O binefacere cum ar fi sănătatea şi belşugul. (41) Cu semeţie. (42) Păcatele pe care le‑au săvârşit.


Arabic explanations of the Qur’an:

أَوَلَمۡ یَرَوۡاْ أَنَّ ٱللَّهَ یَبۡسُطُ ٱلرِّزۡقَ لِمَن یَشَاۤءُ وَیَقۡدِرُۚ إِنَّ فِی ذَ ٰ⁠لِكَ لَـَٔایَـٰتࣲ لِّقَوۡمࣲ یُؤۡمِنُونَ ﴿٣٧﴾

37. Oare n‑au văzut ei că Allah dă daruri din belşug cui voieşte El sau le împuţinează [cui voieşte El]? Întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care cred.


Arabic explanations of the Qur’an:

فَـَٔاتِ ذَا ٱلۡقُرۡبَىٰ حَقَّهُۥ وَٱلۡمِسۡكِینَ وَٱبۡنَ ٱلسَّبِیلِۚ ذَ ٰ⁠لِكَ خَیۡرࣱ لِّلَّذِینَ یُرِیدُونَ وَجۡهَ ٱللَّهِۖ وَأُوْلَـٰۤىِٕكَ هُمُ ٱلۡمُفۡلِحُونَ ﴿٣٨﴾

38. Aşadar, dă celui care ţi‑e rudă apropiată ceea ce i se cuvine, ca şi sărmanului şi trecătorului de pe drum(43)! Aceasta este mai bine pentru aceia care doresc Faţa lui Allah.(44) Şi aceştia sunt cei care izbândesc.

(43) Cerşetorului sau călătorului lipsit de mijloace de subzistenţă. (44) Aici cu sensul de mulţumirea Allah.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَمَاۤ ءَاتَیۡتُم مِّن رِّبࣰا لِّیَرۡبُوَاْ فِیۤ أَمۡوَ ٰ⁠لِ ٱلنَّاسِ فَلَا یَرۡبُواْ عِندَ ٱللَّهِۖ وَمَاۤ ءَاتَیۡتُم مِّن زَكَوٰةࣲ تُرِیدُونَ وَجۡهَ ٱللَّهِ فَأُوْلَـٰۤىِٕكَ هُمُ ٱلۡمُضۡعِفُونَ ﴿٣٩﴾

39. Ceea ce voi daţi cu camătă pentru ca să se mărească(45) pe seama averii oamenilor nu va spori la Allah, însă aceia care oferă Dania [Az‑Zakat], dorind Faţa lui Allah(46), aceia vor avea îndoit(47).

(45) Averea voastră. (46) Idem cu 44 (47) Vor avea parte de răsplată îndoită.


Arabic explanations of the Qur’an:

ٱللَّهُ ٱلَّذِی خَلَقَكُمۡ ثُمَّ رَزَقَكُمۡ ثُمَّ یُمِیتُكُمۡ ثُمَّ یُحۡیِیكُمۡۖ هَلۡ مِن شُرَكَاۤىِٕكُم مَّن یَفۡعَلُ مِن ذَ ٰ⁠لِكُم مِّن شَیۡءࣲۚ سُبۡحَـٰنَهُۥ وَتَعَـٰلَىٰ عَمَّا یُشۡرِكُونَ ﴿٤٠﴾

40. Allah este Cel care v‑a creat pe voi, apoi v‑a dat vouă cele de trebuinţă, apoi vă face pe voi să muriţi, apoi vă readuce pe voi la viaţă. Oare se află printre asociaţii voştri cineva care să facă ceva din acestea? Laudă Lui! El este mai presus de ceea ce Îi faceţi voi ca asociaţi!


Arabic explanations of the Qur’an:

ظَهَرَ ٱلۡفَسَادُ فِی ٱلۡبَرِّ وَٱلۡبَحۡرِ بِمَا كَسَبَتۡ أَیۡدِی ٱلنَّاسِ لِیُذِیقَهُم بَعۡضَ ٱلَّذِی عَمِلُواْ لَعَلَّهُمۡ یَرۡجِعُونَ ﴿٤١﴾

41. Stricăciunea s‑a arătat pe uscat şi pe mare,(48) din pricina a ceea ce săvârşesc mâinile oamenilor(49), pentru ca [Allah] să‑i facă pe ei să guste o parte din ceea ce ei au făcut. Poate că ei se vor întoarce!

(48) S‑au înmulţit şi s‑au răspândit relele pe toată faţa pământului. (49) Păcatele pe care le săvârşesc.


Arabic explanations of the Qur’an:

قُلۡ سِیرُواْ فِی ٱلۡأَرۡضِ فَٱنظُرُواْ كَیۡفَ كَانَ عَـٰقِبَةُ ٱلَّذِینَ مِن قَبۡلُۚ كَانَ أَكۡثَرُهُم مُّشۡرِكِینَ ﴿٤٢﴾

42. Spune(50): „Purcedeţi pe pământ şi vedeţi care a fost sfârşitul celor de mai înainte! Cei mai mulţi dintre ei au fost politeişti!(51)”

(50) Spune, o, Muhammed, idolatrilor! (51) Ei au avut parte de pedeapsă din pricina idolatriei.


Arabic explanations of the Qur’an:

فَأَقِمۡ وَجۡهَكَ لِلدِّینِ ٱلۡقَیِّمِ مِن قَبۡلِ أَن یَأۡتِیَ یَوۡمࣱ لَّا مَرَدَّ لَهُۥ مِنَ ٱللَّهِۖ یَوۡمَىِٕذࣲ یَصَّدَّعُونَ ﴿٤٣﴾

43. Îndreaptă faţa ta către(52) Religia cea dreaptă, înainte de a veni de la Allah o Zi ce nu poate fi respinsă(53)! În Ziua aceea [oamenii] vor fi despărţiţi:

(52) Îndreaptă‑te către. (53) Pe care nu o poate îndepărta nimeni.


Arabic explanations of the Qur’an:

مَن كَفَرَ فَعَلَیۡهِ كُفۡرُهُۥۖ وَمَنۡ عَمِلَ صَـٰلِحࣰا فَلِأَنفُسِهِمۡ یَمۡهَدُونَ ﴿٤٤﴾

44. Acela care nu crede va avea parte de necredinţa lui, iar aceia care au săvârşit fapte bune pentru sufletele lor pregătesc(54),

(54) Îşi pregătesc loc de şedere în Paradis.


Arabic explanations of the Qur’an:

لِیَجۡزِیَ ٱلَّذِینَ ءَامَنُواْ وَعَمِلُواْ ٱلصَّـٰلِحَـٰتِ مِن فَضۡلِهِۦۤۚ إِنَّهُۥ لَا یُحِبُّ ٱلۡكَـٰفِرِینَ ﴿٤٥﴾

45. Pentru ca [Allah] să‑i răsplătească pe cei care cred şi săvârşesc fapte bune din mare mila Sa. El nu‑i iubeşte pe necredincioşi.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَمِنۡ ءَایَـٰتِهِۦۤ أَن یُرۡسِلَ ٱلرِّیَاحَ مُبَشِّرَ ٰ⁠تࣲ وَلِیُذِیقَكُم مِّن رَّحۡمَتِهِۦ وَلِتَجۡرِیَ ٱلۡفُلۡكُ بِأَمۡرِهِۦ وَلِتَبۡتَغُواْ مِن فَضۡلِهِۦ وَلَعَلَّكُمۡ تَشۡكُرُونَ ﴿٤٦﴾

46. Şi printre semnele Sale sunt [acela că El] trimite vânturile de bine vestitoare, pentru ca să vă facă să gustaţi din îndurarea Sa şi pentru ca să plutească la porunca Sa corăbiile(55), pentru ca să căutaţi harul Său(56). Poate că voi veţi fi mulţumitori!

(55) La adierea vântului. (56) Făcând comerţ pe mare.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَلَقَدۡ أَرۡسَلۡنَا مِن قَبۡلِكَ رُسُلًا إِلَىٰ قَوۡمِهِمۡ فَجَاۤءُوهُم بِٱلۡبَیِّنَـٰتِ فَٱنتَقَمۡنَا مِنَ ٱلَّذِینَ أَجۡرَمُواْۖ وَكَانَ حَقًّا عَلَیۡنَا نَصۡرُ ٱلۡمُؤۡمِنِینَ ﴿٤٧﴾

47. Noi am trimis profeţi la neamurile lor mai înainte de tine şi le‑au dus lor semne limpezi(57). Şi Ne‑am răzbunat Noi pe cei care au fost nelegiuiţi şi a fost o datorie pentru Noi ajutarea dreptcredincioşilor.

(57) Minuni şi dovezi ale sincerităţii lor.


Arabic explanations of the Qur’an:

ٱللَّهُ ٱلَّذِی یُرۡسِلُ ٱلرِّیَـٰحَ فَتُثِیرُ سَحَابࣰا فَیَبۡسُطُهُۥ فِی ٱلسَّمَاۤءِ كَیۡفَ یَشَاۤءُ وَیَجۡعَلُهُۥ كِسَفࣰا فَتَرَى ٱلۡوَدۡقَ یَخۡرُجُ مِنۡ خِلَـٰلِهِۦۖ فَإِذَاۤ أَصَابَ بِهِۦ مَن یَشَاۤءُ مِنۡ عِبَادِهِۦۤ إِذَا هُمۡ یَسۡتَبۡشِرُونَ ﴿٤٨﴾

48. Allah este Cel care trimite vânturile şi ele ridică nori, iar El îi risipeşte pe cer, aşa după cum voieşte, şi îi face pe ei bucăţi şi vezi atunci ploaia cum iese din mijlocul lor. Iar când îi atinge cu ea pe cine voieşte El dintre robii Săi, iată‑i pe ei cum se bucură,


Arabic explanations of the Qur’an:

وَإِن كَانُواْ مِن قَبۡلِ أَن یُنَزَّلَ عَلَیۡهِم مِّن قَبۡلِهِۦ لَمُبۡلِسِینَ ﴿٤٩﴾

49. Măcar că au fost ei înainte de a fi trimisă asupra lor(58) – chiar înainte de aceasta – încremeniţi de deznădejde.

(58) Ploaia.


Arabic explanations of the Qur’an:

فَٱنظُرۡ إِلَىٰۤ ءَاثَـٰرِ رَحۡمَتِ ٱللَّهِ كَیۡفَ یُحۡیِ ٱلۡأَرۡضَ بَعۡدَ مَوۡتِهَاۤۚ إِنَّ ذَ ٰ⁠لِكَ لَمُحۡیِ ٱلۡمَوۡتَىٰۖ وَهُوَ عَلَىٰ كُلِّ شَیۡءࣲ قَدِیرࣱ ﴿٥٠﴾

50. Priveşte la urmările îndurării lui Allah(59), cum învie El pământul, după moartea lui. Acesta este Cel care îi învie pe morţi şi El este cu putere peste toate.

(59) Adică la urmările ploii asupra culturilor agricole şi pomilor.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَلَىِٕنۡ أَرۡسَلۡنَا رِیحࣰا فَرَأَوۡهُ مُصۡفَرࣰّا لَّظَلُّواْ مِنۢ بَعۡدِهِۦ یَكۡفُرُونَ ﴿٥١﴾

51. Însă dacă trimitem Noi un vânt şi văd [ogorul lor] îngălbenit, rămân ei după aceea nemulţumitori.


Arabic explanations of the Qur’an:

فَإِنَّكَ لَا تُسۡمِعُ ٱلۡمَوۡتَىٰ وَلَا تُسۡمِعُ ٱلصُّمَّ ٱلدُّعَاۤءَ إِذَا وَلَّوۡاْ مُدۡبِرِینَ ﴿٥٢﴾

52. Dar tu nu‑i poţi face pe morţi să audă şi nu‑i poţi face pe surzi să audă chemarea(60), dacă ei întorc spatele, fugind.

(60) Necredincioşii care sunt asemenea morţilor sau surzilor care nu aud.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَمَاۤ أَنتَ بِهَـٰدِ ٱلۡعُمۡیِ عَن ضَلَـٰلَتِهِمۡۖ إِن تُسۡمِعُ إِلَّا مَن یُؤۡمِنُ بِـَٔایَـٰتِنَا فَهُم مُّسۡلِمُونَ ﴿٥٣﴾

53. Tu nu poţi fi călăuzitor pentru cei orbi [îndepărtându‑i] de rătăcirea lor. Tu nu‑i poţi face să audă decât pe cei care cred în semnele Noastre şi sunt cu totul supuşi [musulmani](61).

(61) Poruncii Noastre.


Arabic explanations of the Qur’an:

۞ ٱللَّهُ ٱلَّذِی خَلَقَكُم مِّن ضَعۡفࣲ ثُمَّ جَعَلَ مِنۢ بَعۡدِ ضَعۡفࣲ قُوَّةࣰ ثُمَّ جَعَلَ مِنۢ بَعۡدِ قُوَّةࣲ ضَعۡفࣰا وَشَیۡبَةࣰۚ یَخۡلُقُ مَا یَشَاۤءُۚ وَهُوَ ٱلۡعَلِیمُ ٱلۡقَدِیرُ ﴿٥٤﴾

54. Allah este Cel care vă creează pe voi în slăbiciune, apoi după slăbiciune vă dă putere, iar după putere dă slăbiciune şi cărunteţe, căci Allah creează ceea ce voieşte(62) şi El este Atoateştiutor [şi] Atotputernic [Al‑’Alim, Al‑Qadir].

(62) Lucrurile pe care El le voieşte, inclusiv această succesiune a fazelor vieţii omului.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَیَوۡمَ تَقُومُ ٱلسَّاعَةُ یُقۡسِمُ ٱلۡمُجۡرِمُونَ مَا لَبِثُواْ غَیۡرَ سَاعَةࣲۚ كَذَ ٰ⁠لِكَ كَانُواْ یُؤۡفَكُونَ ﴿٥٥﴾

55. Şi în Ziua în care va sosi Ceasul vor jura nelegiuiţii că ei nu au rămas decât un ceas(63). Aşa sunt ei îndepărtaţi de la adevăr.

(63) În viaţă sau în mormintele lor.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَقَالَ ٱلَّذِینَ أُوتُواْ ٱلۡعِلۡمَ وَٱلۡإِیمَـٰنَ لَقَدۡ لَبِثۡتُمۡ فِی كِتَـٰبِ ٱللَّهِ إِلَىٰ یَوۡمِ ٱلۡبَعۡثِۖ فَهَـٰذَا یَوۡمُ ٱلۡبَعۡثِ وَلَـٰكِنَّكُمۡ كُنتُمۡ لَا تَعۡلَمُونَ ﴿٥٦﴾

56. Însă cei care au fost dăruiţi cu învăţătură şi credinţă vor zice: „Voi aţi rămas, după hotărârea lui Allah(64), până în Ziua Învierii şi aceasta este Ziua Învierii, însă voi nu ştiţi(65)”.

(64) Aşa cum v‑a prescris Allah în tablele păstrate.(65) Că acesta este adevărul.


Arabic explanations of the Qur’an:

فَیَوۡمَىِٕذࣲ لَّا یَنفَعُ ٱلَّذِینَ ظَلَمُواْ مَعۡذِرَتُهُمۡ وَلَا هُمۡ یُسۡتَعۡتَبُونَ ﴿٥٧﴾

57. Şi în Ziua aceea nu le va fi de nici un folos dezvinovăţirea acelora care au fost nelegiuiţi şi nici nu vor fi ei chemaţi să caute îndurarea.(66)

(66) Nu vor fi chemaţi să se căiască şi să se supună pentru ca Allah să‑i ierte.


Arabic explanations of the Qur’an:

وَلَقَدۡ ضَرَبۡنَا لِلنَّاسِ فِی هَـٰذَا ٱلۡقُرۡءَانِ مِن كُلِّ مَثَلࣲۚ وَلَىِٕن جِئۡتَهُم بِـَٔایَةࣲ لَّیَقُولَنَّ ٱلَّذِینَ كَفَرُوۤاْ إِنۡ أَنتُمۡ إِلَّا مُبۡطِلُونَ ﴿٥٨﴾

58. Am dat Noi în acest Coran tot felul de pilde pentru oameni, însă dacă le aduci lor un semn(67), zic cei care nu cred: „Voi nu sunteţi decât nişte înşelători!”(68)

(67) Din cele cerute de ei sau altele. (68) Nu cred în ele şi le socotesc a fi vrăjitorie sau vorbe deşarte.


Arabic explanations of the Qur’an:

كَذَ ٰ⁠لِكَ یَطۡبَعُ ٱللَّهُ عَلَىٰ قُلُوبِ ٱلَّذِینَ لَا یَعۡلَمُونَ ﴿٥٩﴾

59. Aşa pecetluieşte Allah inimile celor care nu ştiu.


Arabic explanations of the Qur’an:

فَٱصۡبِرۡ إِنَّ وَعۡدَ ٱللَّهِ حَقࣱّۖ وَلَا یَسۡتَخِفَّنَّكَ ٱلَّذِینَ لَا یُوقِنُونَ ﴿٦٠﴾

60. Însă fii răbdător(69), căci făgăduinţa lui Allah este adevăr! Şi să nu te clintească(70) cei care nu cred(71)!

(69) Faţă de vorbele lor deşarte şi faţă de faptele lor rele. (70) Să nu te împingă la uşurinţă şi nelinişte. (71) În versetele limpezi pe care le reciţi.


Arabic explanations of the Qur’an: